Cosmetic Plant ajunge la 16 premii internaționale pentru calitate
Foto: Cosmetic Plant
Cosmetic Plant cu încă 2 premii Gold

Cu încă 2 premii Gold câștigate în 2022, Cosmetic Plant ajunge la 16 premii internaționale pentru calitat.

COSMETIC PLANT, unul dintre principalii producători de cosmetice din România, cu un palmares impresionant de premii internaționale, a obținut și anul acesta două medalii de aur la prestigiosul concurs dedicat calității produsului, World Quality Selections, organizat de Monde Selection, la Bruxelles, încă din 1961. Cele două produse premiate, ambele din familia de produse Fusion, sunt unice pe piața din România și fac parte din cele mai recente lansări ale companiei, din categoria de produse pentru îngrijirea tenului.

Produsele premiate: Fiolele cu 6% acid hialuronic 5D, Riboxyl® și extract de magnolie și Crema de albire cu efect instant SPF20 cu 3% Sensibright® Dual White WD & extract de lemn dulce

Produsele câștigătoare au la bază formule inovatoare, dezvoltate în laboratoarele proprii din Cluj- Napoca, cu ingrediente de ultimă generație, așa cum COSMETIC PLANT și-a obișnuit deja consumatorii. Astfel, Fiolele cu 6% Acid hialuronic 5D conțin un complex cu 5 tipuri de acid hialuronic cu mase moleculare diferite, care asigură o îngrijire completă a pielii. Acest complex, datorită maselor moleculare diferite ale acidului hialuronic, este capabil să pătrundă în diferite straturi ale pielii și să ofere o hidratare atât de moment, cât și de durată, din interior spre exterior, să reducă eficient ridurile și să refacă structura pielii. Testele* in vivo au evidențiat o creștere cu 155% a gradului de hidratare a pielii după doar o oră de la aplicare, precum și o îmbunătățire a elasticității pielii cu până la 24%. În plus, testarea clinică** in vivo a serului din noile Fiole cu 6% acid hialuronic 5D a demonstrat că produsul reduce adâncimea ridurilor cu până la 31%.

Al doilea produs premiat cu medalia de aur, Crema de albire cu efect instant 3% Sensibright Dual- White® WD, cu SPF20, are la bază un complex bazat pe alpha-arbutină, extract de lemn-dulce și pigmenți micronizați, care asigură efectul de albire și de redare a luminozității naturale. Efectul de albire este vizibil imediat după aplicare, dar acționează și pe termen lung, crema asigurând reducerea sintezei de melanină. Testele* in vitro demonstrează un efect de albire de 25%. Principiile active, atent alese, sunt menite să acopere nevoile specifice tenurilor terne, cu colorare neuniformă sau cu pete pigmentare, apărute din cauza expunerii la radiații ultraviolete. În plus, filtrele organice UVA și UVB protejează pielea împotriva efectelor radiațiilor ultraviolete.

Monde Selection reuneşte peste 80 de experţi de renume internaţional, care jurizează, în funcţie de specializarea lor, o categorie precisă de produse, examinând cu atenţie compoziţia acestora. Criteriile de jurizare, în vederea acordării punctajului final, sunt stricte și pot fi îndeplinite doar de cele mai bune produse din industrie. Fiecare produs trece printr-o evaluare detaliată, care analizează calitatea individuală, luându-se în calcul circa 20 de parametri diferiţi, precum: analiza eficacităţii testelor clinice, analiza ingredientelor active, formularea şi tehnicile de fabricaţie, criteriile de toleranţă şi de siguranţă ale produsului, originea componentelor, concentraţiile de substanţe active folosite, nivelul de inovaţie în ceea ce priveşte tehnologia şi formularea, dar şi estetica şi designul ambalajului, aspectele senzoriale precum mirosul şi textura sau uşurinţa cu care poate fi utilizat produsul.

„Încă o dată demonstrăm, pe scena uneia dintre cele mai prestigioase competiții internaționale dedicate calității produselor, că produsele noastre se ridică la nivelul celor mai riguroase standarde din industrie. Aceste distincții ne onorează, ne motivează, dar ne și responsabilizează și ne ajută să ne stabilim ținte precise la fiecare nouă lansare”, a declarat Susana László, director general COSMETIC PLANT.

COSMETIC PLANT a obținut până acum nu mai puțin de 16 premii internaţionale în cadrul prestigioasei competiţii World Quality Selections, astfel: 3 premii Grand Gold, 8 de aur, 3 de argint și unul de bronz, iar în 2015 a fost distinsă și cu Trofeul Internațional al Înaltei Calități.

HotNews.ro